Cultura

Biblioteca comunei Tataru a fost reînfiinţată în 1994, când avea un număr de 4500 de volume. Funcţionează în incinta Căminului Cultural Podgoria.
Volumul de carte al bibliotecii a crescut continuu din 1994 până astăzi ajungând la 7350 de volume la sfârşitul anului 2013, volume achiziţionate atât din finanţare bugetară, cât şi din donaţii de la diverse persoane şi de la Biblioteca Judeţeană „Nicolae Iorga” Ploiesti.
Activitatea bibliotecii este coordonată de bibliotecar Vasile Mioara.
Biblioteca are incheiate acorduri de parteneriat şi colaborări cu toate instituţiile din comună: primărie, şcoală încă de la înfiinţarea acestuia, participând la toate activităţile desfăşurate.
In anul 2012 biblioteca comunală Tataru a aplicat pentru intrarea în programul
“Biblionet-lumea în biblioteca mea”.

Biblionet este un program de cinci ani care le va facilita romanilor accesul gratuit la informatie, prin dezvoltarea unui sistem de biblioteci publice moderne in Romania. Prin cursurile de formare si tehnologia furnizata, Biblionet va ajuta bibliotecile sa asigure servicii in comunitatile locale sub forma unui parteneriat intre IREX, Asociatia Nationala a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din Romania (ANBPR), autoritatile locale si nationale si bibliotecile din tara. Pentru a-si atinge acest obiectiv, Biblionet se va concentra pe patru componente principale ale programului:

1. FACILITAREA ACCESULUI PUBLIC LA INFORMATIE
2. PREGATIREA BIBLIOTECARILOR DIN BIBLIOTECILE PUBLICE
3. PROMOVAREA VALORII BIBLIOTECILOR PENTRU COMUNITATI
4. ASIGURAREA SPRIJINULUI GUVERNAMENTAL

Astfel prin acest program biblioteca a fost dotată cu patru calculatoare cu acces la internet, un videoproiector cu ecran de proiecţie, un scanner, care sunt la dispoziţia utilizatorilor bibliotecii.
Biblioteca îşi propune să dezvolte activitatea continuând colaborările cu instituţiile din comună şi cu parteneri externi.

DEZVOLTAREA CULTURII

Rădăcinile culturii unui popor în general, a unei zone în special, se află în trecutul -îndepartat, din care nu ne-au parvenit izvoare scrise. În satele componente ale comunei noastre se întalnesc obiceiuri specifice perioadelor din an sau evenimentelor care se succed în lungul vieţii locuitorilor.

Dintre acestea mai importante ar fi perioada sărbatorilor de iarnă, începând cu obiceiurile de Sfântul Andrei apoi colindatul şi terminând cu Botezul Domnului, în perioada primăverii, Sfântul Gheorghe cu împodobirea porţilor cu lăstari de măces sau ramuri de fag (prepeleac) în speranţa ocrotirii animalelor din gospodărie împotriva bolilor şi vrăjilor, la începutul verii obiceiurile de Rusalii când în cele trei zile locuitorii nu muncesc la câmp de frica „să nu fie luaţi de Rusalii”. La acestea se adaugă descântecele, care se spuneau, unele în anumite perioade, altele la nevoie pentru trebuinţe diferite, se făceau cu ajutorul unor plante, spre exemplu descântecul de speriat se face cu pelin recoltat în ziua de Sfânta Marina, sau în diferite alimente, exemplu smântana pentru bube dulci.

Un alt obicei din timpurile vechi este ,,făcutul de ciuma”, în cadrul caruia femeile din sat, într-o singură zi, confecţionau – tors, ţesut, croit, cusut- un set de haine femeieşti cu care ocoleau satul iar apoi le dădeau de pomană unei femei sărace. Sperau că astfel să fie apărat satul de ciumă în anul acela.

Începând din 1838 funcţiona ca invăţator în Vai de El, Ioan Diaconescu iar în Tătaru, Nicolae Frâncu, pe care îl găsim tot aici şi în 1845. În 1861, la Tătaru funcţiona Ioan Ghitulescu iar la Vai de El, Andrei Radu.
Cu toate acestea în 1897 se preciza ca nu există scoală în comună, foarte probabil că se făcea confuzie între clădirea şcolii si procesul de instruire propriu zis.
Comuna a contribuit la progresul invăţământului naţional prin intermediul a numeroase cadre didactice care s-au născut aici. Dintre aceştia foarte cunoscuţi şi apreciaţi sunt:
Constantin (Puiu) Corbu născut în 1928 în Vai de El, absolvent al Liceului ,,Sf. Petru şi Pavel” din Ploieşti (1941-1949), şi al Facultaţii de Istorie din Bucureşti(1949-1953). În 1957 obţine doctoratul în istorie şi devine lector universitar la Facultatea de Istorie din Bucureşti, în 1967 devine conferenţiar odata cu premiul Ministerului Invaţământului, iar din 1972 profesor universitar. Mare parte a activitaţii de cercetare a dedicat-o ţaranimii din care provine. A publicat, în 1965, ,,Mişcari si frămantări ţaraneşti în Romania la sfârşitul secolului al XIX-lea (1889-1900), în 1970 ,,Ţărănimea din România între 1864-1888”, în 1973 ,,Ţărănimea din Romania în perioada 1848-1864” si multe altele.

Eugeniu Corbu profesor de ştiinţele naturii şi primul localnic profesor calificat. Prin studiile făcute la Colegiul pedagogic Galaţi, la Universitatea Bucureşti – Facultatea de Biologie, prin perfecţionarea continuă – susţinerea gradului definitiv, II, I, prin lectura permanentă în toate domeniile a reuşit să-şi fundamenteze o vastă cultură. A cercetat flora şi fauna locale, lucrarea pentru gradul I, având temă legată de această activitate. A colecţionat obiecte populare, a purtat discuţii cu bătrânii satului, informându-se permanent cu date despre istoria acestor locuri, despre tradiţiile şi obiceiurile locuitorilor. Această activitate a fost încununată după multă muncă, dăruire, eforturi intelectuale şi materiale de Muzeul sătesc Podgoria – inaugurat în anul 1968, singurul muzeu sătesc din acea perioadă, obiectiv care, atunci, a scos localitatea din anonimat. “Prin muzeul cu profil etnografic şi de ştiinţele naturii, profesorul încercase să dea localităţii, locuitorilor, o anume identitate, un profil de cultură şi civilizaţie ţărănească vechi. Din pacate, astazi acest muzeu nu mai exista. Singurele obiecte care au mai putut fi recuperate au fost câteva obiecte din lemn, două panouri, părţi din diferite costume populare şi câteva lucrări cusute de mână, ornamentale – acestea din urmă fiind expuse pe holul de la intrarea în şcoală.
Prozatorul Adrian D. Costache este tot din „Vai de El”, actualmente Podgoria. A urmat studii filologice la Bucureşti (1964-1967) şi apoi a funcţionat ca profesor de limba româna la Frăsinet-Olt şi în Bucureşti. A debutat cu proză în revista ,,Amfiteatru” (1966), semnând şi cu pseudonimul Adrian Carsiad. A publicat ,, Fratele meu Val” in 1974, ,,Intrare în timp” in 1979, ,,Confesiunile unui bun visător” in 1986, ,,Dimineţi pe rotile” in 1988 şi manuale si culegeri şcolare.
Cetaţenii comunei sunt creştini ortodocşi de rit nou.

 

Biserica din satul Tataru cu hramul “ Sfântul Gheorghe” a fost atestata documentar in anul 1486. Primele documente oficiale(analul bisericii 1909) arata ca intre1840-1842 se construieste biserica mosneneasca la Tataru care este inchisa in anul 1902 datorita prabusirii turlei bisericii. Intre anii 1907-1919 Pr. PAROH Ghita Bobes, transilvanean, venit de la “Casa Bisericii Bucuresti” construieste o biserica noua, falnica pentru acele vremuri, daramata de cutremurul din 1940. Din materialele ruinelor parintele Gheorghe Rosu construieste un paraclis în anul 1949 cu gândul de a construi o noua biserica.Instaurarea regimului totalitar a insemnat, si pentru comunitatea de aici, marginalizarea bisericii si descurajarea sentimentului religios, facand imposibila construirea unei noi biserici, lucru care se incearca astazi de Pr. Paroh Cristian Constantinoiu.

Biserica din satul Podgoria cu hramul “ Sfinţii Arhangheli Mihail si Gavril ” are piatra de temelie din anul 1893, târnosita prima dată în 1897.
Între anii 1940-1942 şi 1978-1979 s-au executat diferite reparaţii sub păstoria preoţilor Constantin Dincă si Constantin Ciocoiu.

 În anul 1986 prin grija Pr. Paroh Mihăescu Ion – fiu al comunei, s-au început lucrările de consolidare ale bisericii care au constat în: înlocuirea bârnelor deteriorate, construirea pilonilor de susţinere şi a unei temelii din bârne de stejar îmbinate la colţuri în coadă de rândunică.

A fost hidroizolată temelia prin aplicarea de carton bituminos, pe pereţi s-a aplicat plasa de Buzău si s-a refăcut tencuiala.

 

Pictura interioară a bisericii, tehnica frescă, a fost facută de pictorul Ionescu Şerban -fiu al satului. În anul 1987 s-a construit o noua clopotniţa pe temelia celei vechi, din schelet metalic si zidărie. Clopotele sunt unice in judeţ deoarece baza lor este turnatra dintr-un amestec de metale pretioase(aur, argint, platina…) care face ca sunetul acestora sa fie unul special si sa se auda la distanta foarte mare.

În anul 1992 a avut loc târnosirea noului lăcaş de catre P.S Nifon Ploiesteanul in fruntea unui distins sobor de preoti.

În anii 2011-2012 s-a refacut acoperisul bisericii sub indrumarea Pr. Paroh Enescu Adrian Gabriel.

Înaintea ridicarii actualei biserici au mai existat inca doua, astfel: prima in punctul Biserica Veche, in prezent in locul sfantului altar al acesteia a fost inaltata o troita, iar cea de-a doua a existat in cimitirul vechi situat astazi in curtea actualei biserici.